Recviem pentru un cui

Un subiect foarte… ascuţit: la Moscova, sub vechiul regim (sovietic) bãtrînul Fiodor Vasilievici, infirm, gãseşte un cui în încãlţãminte. Ce sã facã el cu acest cui dupã ce l-a scos şi l-a bãtut în perete? Poate cã sã agaţe de el un tablou, uitat undeva, în dulap şi gãsit acum…
Un tablou şi un cui sînt fãcute unul pentru altul, dar de fapt, ce reprezintã acest tablou? De aici începe cu adevãrat romanul. Feodor îi dã cuvîntul micului Fedka. Du-te-vino între tristul prezent, cel al bãtrînului infirm şi trecutul luminos al adolescenţei. Autoarea poartã un nume foarte rusesc. Cartea nu îl dezminte. De unde un anumit farmec, slav, evident. ªi chiar dacã sîntem mai aproape de Gogol decît de Dostoievski, ni se povesteşte cu mult talent o poveste simplã în care nostalgia şi Hristos ocupã un loc important.
Claude Mourthé — Magazine Littéraire

Cartea de debut a Olgãi Lossky, 23 de ani, este primul roman de anticipaţie nostalgic, unde clipele existenţei umane îşi rãspund de la un capãt al celãlalt al vieţii, într-un puzzle straniu, plin de culoare şi în acelaşi timp întunecat, un tablou, în toatã legea…
Antonin Iommi Amounategui — Libération

Este scris în tuşe mici, haotic şi agitat ca viaţa într-un apartament comunitar, la Moscova, redatã în toatã vetusteţea ei concretã, gãlãgioasã şi pateticã. Jos pãlãria în faţa acestei reuşite a unei romanciere franco-ruse. Are la doar 23 de ani toatã eficienţa necesarã creãrii unor personaje adevãrate: bãtrînul Fiodor, agitîndu-şi bastonul şi bodogãnind, tînãrul Fedka, sãrind prin bãltoace şi amuzîndu-se cu tot felul de nimicuri, cel de-al doilea neexistînd, fãrã îndoialã decît în memoria primului. O bunã vitezã de croazierã, cu accelerãri de pur-sînge. Este descusut, debutonat, dar simpatic la nebunie.
Dominique Fernandez — Nouvel Observateur