Gheaţa

Gheaţa este primul meu roman în care conţinutul conteazã în cel mai înalt grad şi nu forma. El reprezintã o reacţie la dezamãgirea creatã de intelectualismul modern. Civilizaţia se nãruie, oamenii se simt pierduţi şi — începând cu hrana şi sfârşind cu iubirea — devin biete produse ale tehnologiei. Ajungi sã duci dorul primitivismului, al necontaminãrii iniţiale. Romanul meu vorbeşte despre o sectã care întruneşte multe trãsãturi ale unei organizaţii totalitare, dar numai formal. Gheaţa nu vorbeşte despre totalitarism, ci despre cãutarea paradisului pierdut al sufletului.
Vladimir Sorokin

Acest roman reprezintã punctul culminant al operei lui Vladimir Sorokin. Tot ce a scris pânã acum ne apare ca o pregãtire pentru Gheaţa. Spre deosebire de celelalte scrieri ale sale, aici ideea nu duce la o dezintegrare a textului, dimpotrivã, ea îl organizeazã într-o structurã de o mare eleganţã.
Citind cartea, am avut ferma convingere cã am de-a face cu un geniu. […]
Aproape toate personajele lui sunt extrem de verosimile. Deşi uneori ele sunt plasate în situaţii ireale, le percepem ca absolut vii. Gheaţa devine astfel o lucrare epicã de felul Sufletelor moarte a lui Gogol, în care sunt prezente toate tipurile majore ale societãţii moderne, fiecare cu limbajul propriu. […] Cartea este literalmente fascinantã prin compoziţie şi prin limpezimea transparentã a textului. Îţi vine s-o reciteşti iar şi iar. Cred cã va avea numãrul maxim posibil de cititori. Interpretãrile pe care le genereazã Gheaţa nu vor fi probabil niciodatã epuizate.
Revista Alph