Foc. Din jurnalul dragostei (necenzurat)

"Nu cred decat in foc. Viata. Foc. Fiind eu insami o flacara, ii inflacarez pe altii. Niciodata moarte. Foc si viata." (Anais Nin)

Foc este o carte a oglinzilor, a jocurilor erotice, a iubirilor paralele (care se hranesc sau se anihileaza reciproc). Un concert de muzica a trupului. Si o vivisectie, pasionala si lucida in acelasi timp, a eului feminin in plin proces de autodezvaluire. Sau poate de automistificare? Sa fie jurnalul o tesatura densa de "minciuni miraculoase", inspirate si menite sa inspire? Exista oare si in scris oanume naturalete a actritei care se joaca pe ea insasi?

S-a nascut in 1903 la Neuilly, langa Paris, dintr-un tata spaniol, pianistul si compozitorul Joaquin Nin, si o mama daneza. Are 11 ani cand tatal, mare Don Juan, divorteaza de mama ei pentru a se casatori cu o femeie bogata. Imediat dupa Aceea, in drum spre America, Anais incepe sa-si scrie jurnalul, adresandu-se tatalui, incercand sa-l inteleaga. La 20 de ani se casatoreste cu Hugo Guiler, un om cu bani si cu studii literare, iar un an mai tarziu cuplul se muta la Paris, unde Anais ramane pana la inceputul razboiului. Aici descopera lumea scriitorilor, artistilor, a avangardei si a psihanalizei, o lume dezinhibata in care isi traieste pe deplin aventurile – intre altele, cu romancierul Henry Miller si cu psihanalistul Otto Rank – si noteaza totul in jurnal. Scrie romane, povestiri. Revenind in America, viata ei se imparte intre New York si Los Angeles (unde avea sa si moara, in 1977), intre Hugo si tanarul ei iubit, Rupert. Publicarea, incepand din anii '60, a jurnalului (ce-i drept, in forma cenzurata) dezvaluie curajul de a marturisi ceea ce putini indraznesc sa o faca si finetea observatiilor unei scriitoare deopotriva pasionala si lucida. „Erotismul este una din bazele cunoasterii de sine, la fel de indispensabila ca poezia“ scrie Anais Nin.